Mihaela Michailov

Dramaturg

Este absolventă a Facultății de Litere – Universitatea București și a masteratului în scriere dramatică din cadrul U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale”. Spirit didactic înnăscut, Mihaela a făcut și doctoratul și nu doar că predă la universitate, ci lucrează foarte mult și cu liceeni și copii.

Îi place să cerceteze, o interesează subiectele pe teme sociale și îi place să scrie. Ar fi fost culmea să nu-i placă. Are multe publicații la activ, face și traduceri, iar când scrie, stă de cele mai multe ori aproape de actori și lucrează cu ei. Amintim aici doar câteva dintre piesele scrise de ea: „Sub pământ”, „Copii răi”, „Capete înfierbântate”, „Interzis sub 18 ani”, „Fetița soldat” etc.

Mihaela are opinii pe care și le exprimă cu ușurință, direct, având mereu cuvintele la ea. Doar a fost la Litere. Și chiar dacă uneori pare că te ceartă când vorbește cu tine, nu e așa. Ea doar vorbește cu credință în ceea ce spune și gândește. Sau așa e vocea ei. Este activistă și de aceea vrea ca toată lumea să aibă acces la informațiile pe care le are și la ideile ei, așa că a și colaborat cu numeroase reviste și gazete. De asemenea, a făcut parte din multe jurii și comisii de selecție în festivaluri de teatru naționale și internaționale.

Inimă mare, face voluntariat artistic în medii defavorizate sau precare și o interesează arta comunitară. De aproape doi ani este și mămică, lucru care, normal, îi ocupă aproape tot timpul. Totuși, printre picături, reușește să se mai ocupe și de carieră și de restul vieții ei.

La Replika nu există vocea de pe bandă care să te anunțe că începe spectacolul, că ar trebui să-ți ocupi locul în sală și să-ți închizi telefonul mobil. La Replika există de cele mai multe ori Mihaela, în carne și oase, care nu doar că spune toate lucrurile menționate anterior, dar vorbește frumos și despre Centru.

Poate fi ușor confundată cu un copil, este îmbrăcată colorat, poartă bască și botine roșii, dar de îndată ce te apropii și vorbești cu ea, recunoști imediat cadrul universitar. Nu o s-o vezi la montări și demontări de spectacole, dar dacă e cazul, va scrie, cu siguranță, cu mult talent despre ele.