Mihaela Rădescu

Actriță

A absolvit Institutul de Teatru din Târgu-Mureș, iar până în 1995 a fost actriță la Teatrul Național de acolo. A fost nevoie de câțiva ani să își dea seama că talentul și energia ei pe scenă se potrivesc unui oraș mai mare. Dar bine că a făcut-o până la urmă și a venit în București, unde este angajată la Teatrul Mic și colaborează și cu alte teatre.  În prezent, puteți să o admirați în: „Deșteptarea primăverii”, „Anul dispărut 1989”, „Anul dispărut 2007”, „Familia Fără Zahăr”, „Piazzolla 21g”, „În cuvintele tale” etc.

Miha e ca o floare. Sensibilă, fragilă, frumoasă și admirată. Are un talent care te duce cu el până foarte departe și mult simț al umorului. Din păcate, ea nu este conștientă mereu de câte calități are și ai face bine să i le amintești din când în când. Îi place mai degrabă să stea ascunsă și să fie descoperită, decât să iasă în față.

Este și mama fiicei ei, dar și a noastră, a tuturor. Atâta căldură și bunătate are! De ești supărat, bolnav, îngândurat, va fi mereu acolo cu o privire, o îmbrățișare, un medicament, un telefon. Poate tocmai de aceea, mai uită sau mai confundă lucruri. Dar cui nu i se întâmplă? Mai uită de o rezervare, de o oră stabilită, dar are puterea să uite și de supărări pe care alți muritori de rând nu le-ar trece cu vederea.

Este un om foarte generos. Poate un pic prea generos cu unii oameni care nu știu să aprecieze, poate un pic prea generos cu Centrul, unde aduce multe lucruri care „ar putea fi utile”. Dar noi îi mulțmim mereu și le găsim locul. În Centru sau în afara lui. Este foarte generoasă și cu timpul. Te lasă să aștepți…

Miha este foarte harnică în general, dar mai ales atunci când se grăbește. Reușește atunci, într-un mod miraculos, să facă mai multe lucruri decât atunci când are timp. Poate părea că nu poate fi atentă la mai multe lucruri în același timp, dar ai grijă. Chiar dacă o vezi foarte concentrată, scriind un e-mail, de exemplu, să știi că va auzi mereu cuvintele cheie din conversațiile tale.
Este și foarte histrionică. E o combinație minunată între femeia fragilă despre care am amintit și leoaica periculoasă care își apără puii. Luptă pentru oamenii la care ține cu toate forțele.