Echipa Replika

Centrul Replika este menținut pe picioare de 7 artiști. Activând în domenii diferite, în teatru și nu numai, fiecare membru aduce o experiență de muncă și de viață, fără de care Centrul Replika nu ar fi existat și rezistat până acum.

Află mai multe despre oamenii care te întâmpină de fiecare dată când treci pe la Replika, despre oamenii din spatele producțiilor pe care le vezi, despre oamenii de pe scena din fața ta.

A absolvit Institutul de Teatru din Târgu-Mureș, iar până în 1995 a fost actriță la Teatrul Național de acolo. A fost nevoie de câțiva ani să își dea seama că talentul și energia ei pe scenă se potrivesc unui oraș mai mare. Dar bine că a făcut-o până la urmă și a venit în București, unde este angajată la Teatrul Mic și colaborează și cu alte teatre.  În prezent, puteți să o admirați în: „Deșteptarea primăverii”, „Anul dispărut 1989”, „Anul dispărut 2007”, „Familia Fără Zahăr”, „Piazzolla 21g”, „Limite” etc.

Miha e ca o floare. Sensibilă, fragilă, frumoasă și admirată. Are un talent care te duce cu el până foarte departe și mult simț al umorului. Din păcate, ea nu este conștientă mereu de câte calități are și ai face bine să i le amintești din când în când. Îi place mai degrabă să stea ascunsă și să fie descoperită, decât să iasă în față.

Este și mama fiicei ei, dar și a noastră, a tuturor. Atâta căldură și bunătate are! De ești supărat, bolnav, îngândurat, va fi mereu acolo cu o privire, o îmbrățișare, un medicament, un telefon. Poate tocmai de aceea, mai uită sau mai confundă lucruri. Dar cui nu i se întâmplă? Mai uită de o rezervare, de o oră stabilită, dar are puterea să uite și de supărări pe care alți muritori de rând nu le-ar trece cu vederea.

Este un om foarte generos. Poate un pic prea generos cu unii oameni care nu știu să aprecieze, poate un pic prea generos cu Centrul, unde aduce multe lucruri care „ar putea fi utile”. Dar noi îi mulțmim mereu și le găsim locul. În Centru sau în afara lui. Este foarte generoasă și cu timpul. Te lasă să aștepți…

Miha este foarte harnică în general, dar mai ales atunci când se grăbește. Reușește atunci, într-un mod miraculos, să facă mai multe lucruri decât atunci când are timp. Poate părea că nu poate fi atentă la mai multe lucruri în același timp, dar ai grijă. Chiar dacă o vezi foarte concentrată, scriind un e-mail, de exemplu, să știi că va auzi mereu cuvintele cheie din conversațiile tale.
Este și foarte histrionică. E o combinație minunată între femeia fragilă despre care am amintit și leoaica periculoasă care își apără puii. Luptă pentru oamenii la care ține cu toate forțele.

Este absolventă a Facultății de Litere – Universitatea București și a masteratului în scriere dramatică din cadrul U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale”. Spirit didactic înnăscut, Mihaela a făcut și doctoratul și nu doar că predă la universitate, ci lucrează foarte mult și cu liceeni și copii.

Îi place să cerceteze, o interesează subiectele pe teme sociale și îi place să scrie. Ar fi fost culmea să nu-i placă. Are multe publicații la activ, face și traduceri, iar când scrie, stă de cele mai multe ori aproape de actori și lucrează cu ei. Amintim aici doar câteva dintre piesele scrise de ea: „Sub pământ”, „Copii răi”, „Capete înfierbântate”, „Interzis sub 18 ani”, „Fetița soldat” etc.

Mihaela are opinii pe care și le exprimă cu ușurință, direct, având mereu cuvintele la ea. Doar a fost la Litere. Și chiar dacă uneori pare că te ceartă când vorbește cu tine, nu e așa. Ea doar vorbește cu credință în ceea ce spune și gândește. Sau așa e vocea ei. Este activistă și de aceea vrea ca toată lumea să aibă acces la informațiile pe care le are și la ideile ei, așa că a și colaborat cu numeroase reviste și gazete. De asemenea, a făcut parte din multe jurii și comisii de selecție în festivaluri de teatru naționale și internaționale.

Inimă mare, face voluntariat artistic în medii defavorizate sau precare și o interesează arta comunitară. De aproape doi ani este și mămică, lucru care, normal, îi ocupă aproape tot timpul. Totuși, printre picături, reușește să se mai ocupe și de carieră și de restul vieții ei.

La Replika nu există vocea de pe bandă care să te anunțe că începe spectacolul, că ar trebui să-ți ocupi locul în sală și să-ți închizi telefonul mobil. La Replika există de cele mai multe ori Mihaela, în carne și oase, care nu doar că spune toate lucrurile menționate anterior, dar vorbește frumos și despre Centru.

Poate fi ușor confundată cu un copil, este îmbrăcată colorat, poartă bască și botine roșii, dar de îndată ce te apropii și vorbești cu ea, recunoști imediat cadrul universitar. Nu o s-o vezi la montări și demontări de spectacole, dar dacă e cazul, va scrie, cu siguranță, cu mult talent despre ele.

A absolvit U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale” în 2002 – licența și în 2004 – masteratul. Patru ani mai târziu și-a dat seama că poate și mai mult și în 2008 a început studiile la școala doctorală din cadrul aceleiași universități. El zice că le-a și terminat. Tot atunci a devenit asistent universitar, unde predă și în ziua de azi.

Și-a început cariera, ca orice profesionist adevărat, făcând asistență de regie la mai multe spectacole importante, din teatre importante, la regizori importanți, clădindu-se apoi, ușor-ușor, până la a lua un premiu UNITER pentru debut, cu spectacolul „Acasă”. De acolo, restul e istorie: „Woyzeck”, „De pe stradă”, „Autobahn”, „Re.Re.Re. Hamlet”, „Ca pe tine însuți”, „Familia offline”, „Față de drepturi”, „Foamea noastră cea de toate zilele”, „În cuvintele tale”, „Familia Fără Zahăr” etc. Nici serialele TV sau dublajele de filme nu au fost așa „un capriț, un pamplezir”. Le face dedicat și minuțios pe toate.

Radu este interfața Centrului de Teatru Educațional Replika. Sunt 99% șanse ca, dacă ajungi aici, el să fie primul care îți iese în cale. Îi place foarte mult să vorbească, să gândească și să muncească. Mai ales să muncească. Acum…adevărul este că îi și place, dar fiind o fire nerăbdătoare, le și face el pe toate mai repede decât oricine. Poți să-i intri ușor în gații fiind ager, prompt, mișcându-te repede și mai ales făcând totul după cum spune el. Pentru că știe cel mai bine. Și cum se fac luminile, și cum se pune ecranul, și cum se montează proiectorul, și cum se dă cu mopul. Fii pregătit să înveți de la cel mai bun, dacă nu vrei să le facă în locul tău.

Dedicat trup și suflet muncii sale, Radu se macină destul de mult, cumpănește îndelung totul și nu ia decizii radicale rapid. Este omul cel mai vesel și cel mai fulgerător din echipă. Are suflet de copil, așa că ar fi mai bine să nu faci vreo greșeală sau să-i pui vreo întrebare stupidă, că apar descărcările electrice, care nu sunt ale unei ploi frumoase de vară.

Radu este un om extrem de organizat, gândește lucrurile în cele mai mici detalii, glumește aproape tot timpul, e gata să învețe lucruri noi (dac-o mai fi ceva ce să nu știe) și are puterea să facă și necaz, și haz de necaz.

A absolvit U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale” în 2002 – licența și în 2009 – masteratul. Motivele pentru care există această pauză între cele două cicluri de studiu sunt încă necunoscute. Deși a colaborat cu mai multe teatre, din anul 2007 este actor la Teatrul Mic din București, unde îl puteți vedea și elogia în spectacole precum „Anul dispărut 1989” sau „Familia Fără Zahăr”.

În anul 2011, împreună cu Mihaela Rădescu, a înființat Asociația Culturală Replika, al cărei președinte este încă și astăzi. Are o vastă experiență profesională, atât în teatrul de stat, cât și în teatrul independent. A participat la mai multe ateliere de dramaturgie și la câteva „dezvoltări” de texte dramatice, dar nu se știu prea multe lucruri despre scrierile lui. Or fi sub pseudonim… Totuși, căutați-le. S-ar putea să aveți o surpriză.

Este directorul tuturor proiectelor desfășurate la Replika și nu prea ai cum să te bagi peste el. Nu pentru că nu te-ar lăsa, ci pentru că el știe să le facă cel mai bine. Poate s-ar și bucura să mai învețe cineva, dar sigur că nici unul dintre noi nu vrea sa treacă peste domnul președinte. Așa că se ocupă singur-singurel de tot ce înseamnă contracte, deconturi, bugete, adică de partea cea mai frumoasă care există într-un teatru. La aplicații îl ajută Mihaela Michailov și Radu Apostol, e adevărat.

Ca orice președinte- actor care se respectă, joacă în numeroase spectacole și la Centrul Replika, pe care îl conduce: „MASKAR [între]”, „Foamea noastră cea de toate zilele”, „Totul este foarte normal”, „For(e)play” etc.

Cu toate că are atâtea abilități și funcții, Viorel Cojanu este un om modest, cald, căruia nu îi place să iasă în evidență decât atunci când se iau decizii, care nu se revoltă, decât „pe ici, pe colo și anume în punctele esențiale”. Este un om și un prieten devotat și loial și tocmai de aceea, ai face bine să nu îl calci pe coadă. Ca orice Berbec, se aprinde repede la un caz, dar este și foarte ager la minte, pus pe treabă și entuziast. Dacă-și pune ceva în cap, ține-te bine, că nu se lasă până nu îi iese. Are darul de a te face să crezi că dorești să faci niște lucruri, deși tu nu vrei de fapt. Și asta te face să fii un bun leader, nu?

În orice caz, dacă vii la Replika și ești întâmpinat de un zâmbet larg căruia i se anexează o mustață fermecătoare, doi obraji roșii și doi ochi jucăuși, să știi că este Vio. Deși el stă mai mult la birou decât la întâmpinare.

A absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București, cu un popas de câteva luni în Italia. Și deși îi place mult și este o arhitectă căutată și foarte apreciată, adică face parte din categoria aceea mică de arhitecți cu adevărat responsabili, iubirea ei ascunsă a fost mereu scenografia. Așa că, încă din facultate, le-a îmbinat pe cele două. Lucra pe scenografie alături de prietenii ei studenți la regie, în timp ce proiecta locuințe individuale și colective, și le făcea pe amândouă foarte bine. De altfel și în zona de arhitectură îi place noul, lucrează și la mall-uri, dar e fascinată de conversii, istorie, instituții de cultură.

La fel se întâmplă și azi, chiar dacă ponderea pe o anumită zonă se schimbă de la o perioadă la alta. Face și restaurează case minunate, are un stil pe care poți ușor să-l recunoști, dar realizează și scenografii din ce în ce mai complexe (doar în ultimul an – „Limite”, Replika, sau „Familia Fără Zahăr”, Replika și Teatrul Mic, „Livada de vișini”, TNB, „Anul dispărut 2007”, Teatrul Mic).

Este un om extrem de practic, are soluții pentru orice, deține recorduri în rezolvări de situații limită și funcționează foarte bine cu deadline-uri. Lucrând mult și în teatrul independent, a fost nevoită să-și cultive inventivitatea, pe care o avea deja, pentru soluții originale și ieftine, ea fiind obișnuită să lucreze cu mulți bani. Doar e un arhitect respectat, să nu uităm.

Mintea ei funcționează ca argintul viu, de aceea poate părea incoerentă sau lacunară în explicații. Gândind foarte repede, nu apucă să spună decât fragmente. În plus, nu prea înțelegi termenii în care vorbește ea, pentru că tu nu proiectezi case și structuri și ea uită asta uneori. Așa apar și neînțelegerile. Până să digeri tu ideea ei, ea vine cu alta, și cu alta, și cu alta. Tu nu înțelegi ce spune ea, ea nu înțelege ce nu înțelegi tu. Se enervează ușor (adică repede, că de enervat, se enervează tare și e mai bine să nu o auzi atunci), dar îi trece imediat. Durează mai mult să pricepi ce gândește ea, dar și când pricepi, nimic nu-ți mai stă în cale să mergi pe mâna ei.

E scumpă la vedere, pentru că are mereu foi A4 cu liste de rezolvat într-o zi. Este foarte organizată. De cele mai multe ori se înhamă la mai multe sarcini decât îi permite ziua și atunci apare magia. Aproape că reușește să fie în mai multe locuri în același timp, fără să-ți dai seama. „Azi o vedem și nu e.”

Dacă vii la Centru și îți pare că există un om mereu încruntat acolo, ea e. Dar nu te speria. În spatele acestei cute de pe frunte se ascunde un umor greu de egalat.

A absolvit U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” în 2011- licența și în 2013- masteratul. A colaborat cu mai multe teatre încă din timpul facultății. Din 2014 joacă pe scena Teatrului Bulandra, unde este angajată în prezent. O puteți vedea în „Omul cel bun din Seciuan”, „Car(o)usel”, „ROVEGAN”, „Bun de export”, „Familia Fără Zahăr” și, mai nou, în „Incendii”.
A aterizat în Centrul Replika precum Marry Poppins aducând cu sine voie bună și armonie. În calitate de cea mai proaspătă membră, a trebuit să prindă din zbor (la propriu și figurat) toate cutumele și uneltele spațiului. Plăcându-i în mod deosebit puzzle-urile și jocurile de cuvinte cu care ne încântă zilnic, reușește, în mod miraculos, să deslușească mormăielile, anagramele, hieroglifele și mimica celorlalți membri, aflând astfel care este planul de bătălie pe ziua, luna sau anul în curs. Cel mai greu i-a fost însă să găsească dimmer-ii: „Rece, gheață-frig, călduț, cald, se răcește, fierbinte, nu! Ăla e ciocanul’.

Un bulgăraș concentrat de talent, afecțiune, tandrețe, sensibilitate și umor, acest cubuleț La Grande Maggy de ingrediente magice este un liant între membrii echipei. A îmblânzit-o și pe Elena, prin botez involuntar: Ga.J.J. – așa să-i rămână numele. Și are umor, mult umor – dacă auziți un hohot ce depășește nivelul de decibeli admisibil în preajma spitalelor și sanatoriilor e ea, cu râsul său molipsitor. Ne-a făcut training de eficientizare în măturatul și spălatul scenei (nimeni niciodată nu a știut să stoarcă mopul ca ea), ne educă întru comunicare și extrovertire.

Everybody loves Silvana sau ce frumoasă este vara!

Aici avem niște dubii. A absolvit Mount Holyoke College, în South Hadley, MA, SUA, specializarea principală – Teatru. A trait în America între anii 2007 și 2012, unde a studiat și a lucrat la multe festivaluri, spectacole, cu diverse companii. A revenit în țară, de unde era gata să plece din nou, până a ajuns la Replika. Înțelegeți dubiile, acum.
Elena este omul care tace și face. Extrem de ocupată și de meticuloasă, te ține în suspans până în ultima clipă, dar treaba ei este mereu gata cu 5 minute înainte de deadline. Uneori cu un singur minut înainte. Ideea e că până la urmă e gata. Și nu are nimeni ce să zică, pentru că nimeni nu știe să facă ce face ea și nici unul dintre noi nu a studiat în SUA. Așa că… suntem la cheremul ei.

Este foarte harnică și nu se laudă cu asta. După cum spuneam, tace și face. Dacă vezi ceva rezolvat la Centru și te ia prin surprindere, înseamnă că a trecut mâna ei pe acolo. Restul, cam dăm raportul pentru orice. Probabil simțim nevoia de laude… Știe să lucreze cu niște softuri despre care noi nici nu am auzit și poate să facă singură lucruri pe care noi le vedem la emisiuni de IT și ne minunăm. Este o persoană discretă, nu prea o vezi, nu prea o auzi. Dar știe să pună piciorul în prag atunci când îi sunt atacate niște credințe sau niște certitudini.

O poți recunoaște după aparatul foto pe care îl are în mână înainte de spectacole sau în timpul lor, când nu e implicată pe partea video. Poartă ochelari și iubește foarte mult animalele. Salvează foarte multe. Dacă ar avea o casă mai mare, probabil le-ar salva pe toate. Având un umor fin, poate fi un barometru al glumelor. Noi râdem mai mereu. Dar când râde și ea, e clar că e o poantă pe care trebuie s-o ții minte.
Pe Radu l-a cucerit în prima zi în care a venit ca voluntar la Replika, pentru că avea o centură cu unelte la brâu și mănuși. Înțelegeți de ce l-a cucerit, dacă citiți despre el. Ea nu își amintește de acest episod. Deci dubii, din nou…