TEATRU – ora 19.00

„Poveste pentru oameni mari” de Sabina Grădinaru, regia Andreea Iacomiţă / Durata: 1h 25min

“Ia loc, pune-ţi centura..
Bine ai venit în creierul meu! Te rog să circuli doar pe partea stângă a emisferei drepte…
P.S. (adică pe scurt) când eram mică voiam să mă fac macara, dar nu s-a putut şi am ales să mă fac GEN. Dacă e unul e GEN, dacă sunt două sau mai multe sunt GENII…
Cine sunt eu? Ia loc, pune-ţi centura… Lumea mea nu se compară cu Lumea ta!”

Un spectacol despre neadevărurile pe care ni le asumăm în speranţa de a ne salva, dar care, în final, ajung să distrugă tot ce avem mai valoros. Povestea urmăreşte firul subiectiv al amintirilor unei fete autiste care invită privitorul în interiorul unui Univers simplu şi cinstit, complicat de intenţiile ascunse ale adulţilor.
Sunt dezvoltate două planuri ale reprezentării: cel al gândurilor protagonistei şi cel al acţiunilor celor din jurul său. Jocul pe două planuri de receptare are scopul de a potenţa existenţa unui mod disfuncţional în care privim viaţa în general, modul în care “oamenii mari” uită că “D-zeu stă ascuns în detalii”. Ochiul personajului central ne conduce prin labirintul evenimentelor unei singure zi din viaţa sa.

Poveste pentru oameni mari” este un spectacol despre minciunile pe care ni le asumăm în speranţa de a ne salva, dar care, în final, ajung să ucidă cu cruzime tot ce avem mai valoros. Povestea urmăreşte firul subiectiv al amintirilor unei fete autiste care invită privitorul în interiorul unui Univers simplu şi cinstit, complicat de intenţiile ascunse ale adulţilor.

Sunt dezvoltate două planuri ale reprezentării: cel al gândurilor protagonistei şi cel al acţiunilor celor din jurul său. Jocul pe două planuri de receptare are scopul de a potenţa exintenţa unui mod disfuncţional în care privim viaţa în general, modul în care “oamenii mari” uită că “Dumnezeu stă ascuns în detalii”. Ochiul personajului central ne conduce prin labirintul evenimentelor unei singure zi din viaţa sa. Deşi, ea este cea care primeşte constant lecţii de gramatică, de conduită, de politeţe, în final, aceasta le oferă “profesorilor” săi lecţia de a fi oameni mari.

 

CARTE și CONFERINȚĂ – ora 21.00

Mâini cuminți. Copilul meu autist de Ana Dragu, Editura Polirom, Iași

CONFERINŢĂ cu tema “egalitatea de şanse”