„Platforma de Artă Educațională” 2017-2018

„Platforma de Artă Educațională” 2017-2018

este un proiect de educație culturală, cercetare și documentare pedagogică, producție artistică și prezentare de spectacole, cărți și filme, care valorizează creația participativă interdisciplinară, cu rol în formarea și atragerea de publicuri noi.

O micro-stagiune cu TEATRU, CĂRȚI și FILME

Platforma cuprinde atât în 2017, cât și în 2018, o micro-stagiune desfășurată pe parcursul a trei luni, în cadrul căreia vor fi prezentate spectacole de teatru dedicate în special tinerilor, dar nu numai, cărți și filme înrudite tematic, axate pe problematici și tematici cu relevanță socio-educațională.

Ateliere de Teatru Educațional

Platforma de Artă Educațională cuprinde două ateliere de teatru educațional. Un atelier pe tema consumului responsabil, efectului încălzirii globale asupra existenței individuale și colective, transformării planetei într-un bun de consum, care va fi realizat de Teatru Bezna (regizorul Nico Vaccari și dramaturgul Sânziana Koenig).

Cel de-al doilea atelier va avea loc în 2018, va fi coordonat de artiștii Centrului de Teatru Educațional Replika și dedicat profesorilor, și va avea ca temă inovarea mijloacelor de predare-învățare cu ajutorul metodelor teatrale.

Atelierul se va finaliza cu 5 spectacole pedagogice, concepute ca un orar performativ (în fiecare seară, de luni până vineri, va fi prezentat un spectacol axat pe predarea unei materii).

În cadrul Platformei de Artă Educațională 2017-2018 vor fi prezentate 24 de spectacole, 24 de cărți, 24 de filme, vor fi realizate 2 (două) ateliere de teatru educațional și artă participativă cu elevi și profesori și vor fi create 6 (șase) producții teatrale noi. La toate spectacolele prezentate în cadrul Platformei de Artă Educațională intrarea este gratuită. De asemenea, nu se percepe nicio taxă pentru participanții la ateliere.

 

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.”