Proiectul RAR 2017 – Rezidențe Artistice la Replika a cuprins trei tipuri de rezidențe: o rezidență a coregrafului Cosmin Manolescu, o rezidență a regizoarei Leta Popescu și a autoarei Alexa Băcanu și o rezidență a dramaturgului Peca Ștefan și a regizoarei France Elena Damian.
Cele 3 rezidențe și-au propus să dezvolte atât o dimensiune de cercetare artisică, cât și o dimensiune de creație în echipă.
Finanțator
Administrația Fondului Cultural Național
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri
Ce s-a întâmplat
Rezidența artistică a coregrafului Cosmin Manolescu
Rezidența coregrafică propusă de Cosmin Manolescu a fost gândită ca o invitație adresată publicului de a aduce obiecte personale care au stat la baza conceptului coregrafic. Coregrafia lucrurilor s-a bazat pe o explorare a spațiilor intime pe care dansatorii Judith State, Idris Clate și Cosmin Manolescu le-au activat, dezvoltând legături ale corpului cu prezențele din jurul lui.
Atelier de dans pentru copii și părinți
5-7 mai
Cosmin Manolescu a condus în perioada 5-7 mai un nou format de atelier destinat în egală măsură copiilor și părinților. Atelierul când dansezi, zbori? a fost deschis unui număr de 12 persoane, din care 6 copii cu vârste între 6-12 ani și alte 6 adulți, părinți sau însoțitori.
Rezidența artistică a regizoarei Leta Popescu și a dramaturgei Alexa Băcanu
Rezidența regizoareai Leta Popescu și a dramaturgului Alexa Băcanu a fost centrată pe tematica educației sexuale și a felului în care învățământul din România se raportează la dezbaterea despre sexualitate. Împreună cu actorii Viorel Cojanu și silvana Negruțiu cele două artiste au explorat diferite modalități performative prin care tema poate fi dezvoltată pentru un public tânăr și pentru un public adult. Scenariul spectacolului cuprinde amintiri ale echipei de creației legate de momentul în care au aflat prima oară despre sexualitate, momente de maximă intimitate în raport cu descoperiri personale, monoloage centrate pe introducerea educației sexuale în școală, momente interactive cu publicul. Prezentarea care a avut loc la finalul rezidenței va fi dezvoltată într-un spectacol care va avea premiera la Centrul Replika în decembrie. În cadrul elaborării prezentării, un rol important l-a avut colaborarea cu psihologul Carmen Anghelescu și cu Step by Step, alături de care Centrul Replika a realizat și alte proiecte.
Rezidența artistică a dramaturgilor Peca Ștefan și France Elena Damian
Rezidența de care au beneficiat Peca Ștefan și France Elena Damian a fost axată pe elaborarea unor situații și scene cuprinse ulterior în spectacolul Die Ziganiada, a cărui premieră a avut loc în luna noiembrie la Berlin. Scenele lucrate în timpul rezidenței au avut la bază interviuri cu artiști romi din România, Germania, Franța și Austria.
Rezultate
5
artiști care au participat la rezidența artistică dezvoltându-și orizontul de experiențe artistice, îmbogățindu-și cunoștințele legate de anumite teme, și diversificându-și tehnicile de lucru în echipă
3
prezentări ale rezultatelor rezidențelor, fiecare însoțită de câte o discuție cu artiștii implicați
1
atelier de dans pentru copii și părinți
creșterea interesului publicului pentru teme și subiecte puțin explorate: migrația artiștilor romi și impactul artei pe care o fac rolul educației sexuale în formarea tinerilor, dialogul părinți-copii, explorarea intimității prin mijloace performative